Puișorii masculi din industria de ouă sunt uciși încă din prima zi de viață fiindcă nu prezintă nicio valoare economică. Există mai multe metode prin care are loc această procedură, însă cele mai comune sunt tocarea sau gazarea cu CO2.
Foarte multă lume nu știe acest lucru pentru că nu se vorbește despre această practică și nici nu se mediatizează de teama de a nu stârni diverse reacții. Este un subiect sensibil și tocmai de aceea l-am abordat în cadrul asociației F.R.E.E.: pentru a informa oamenii despre realitatea din spatele fermelor industriale care susțin că animalele exploatate în interiorul lor sunt fericite.
Încă se face confuzie în privința celor două industrii: cea de carne și cea de ouă. Fiindcă e atât de greu de crezut că există astfel de practici, unii le resping și susțin că acești puișori masculi vor fi consumați. E greșit, deoarece puișorii masculi din industria de ouă nu sunt de aceeași rasă precum cei din industria de carne, unde vor crește mari.
Informăm pentru că ne pasă și luptăm neîncetat pentru a crea o viață mai bună pentru animalele din jurul nostru. Ne dorim ca în România să vedem același progres ca în alte țări mai dezvoltate. Sperăm să vedem o evoluție în privința bunăstării animalelor, un capitol unde la nivel de țară stăm extrem de prost.
La nivel mondial deja se discută tot mai mult pe seama acestui subiect, iar unele țări din Europa au început să ia acțiune.
Este vorba despre Germania, Franța și Italia.
Menționăm că Germania este prima țară din lume care a reușit să obțină o interzicere a acestor practici pline de cruzime începând cu anul 2022. Această decizie a fost un moment istoric și de mare importanță pentru puișorii masculi. La scurt timp, Franța a anunțat că va pune capăt sacrificării puilor de sex masculin până la sfârșitul anului 2022.
Tehnologiile care vor înlocui aceste metode vor putea fi folosite la nivel industrial prin identificarea sexul puișorului în ou. În acest fel, puișorii masculi nu se vor mai naște și nu vor mai trece prin acele acte de cruzime.
Deși este responsabilitatea incubatoarelor comerciale să instaleze mașinile de testare a genului, guvernul francez investește în această tehnologie ca parte a planului său de redresare numit „France Relance”. Drept urmare, 10 milioane EUR din planul total de investiții de 100 de miliarde EUR vor fi alocați aparatelor de testare a sexului puișorilor în ou.
Sunt numeroase tehnologii deja existente pe piață, iar unele se află în curs de dezvoltare. Acestea au capacitatea de a separa femelele de masculi, și, implicit, de a elimina ouăle nedorite. De asemenea, s-a declarat faptul că nu este susținută o tehnologie în detrimentul alteia și că este la latitudinea profesioniștilor să se echipeze cu tehnologia sau aparatele pe care le consideră cele mai potrivite pentru activitatea și piețele lor.
Italia face și ea progrese semnificative pe această latură.
Pe 16 Decembrie 2021, Camera Deputaților a aprobat o lege, propusă de un deputat ca urmare a campaniei condusă de Animal Equality și susținută de numeroase partide, pentru a interzice sacrificarea puilor de sex masculin în Italia până la 31 decembrie 2026.
La scurt timp, pe 1 Iulie 2022, Senatul a aprobat această lege. Acum se așteaptă confirmarea finală în Cameră.
Această victorie vine la doi ani după ce Animal Equality a lansat o campanie pentru a opri masacrul puilor masculi din industria ouălor din Italia – primind peste 100.000 de semnături de petiție în sprijin.
Noi ne bucurăm foarte mult să vedem evoluția altor țări în această luptă de a găsi alternative mai sustenabile și mai etice în industria ouălor și ne dorim ca România să se alăture inițiativei privind combaterea acestor practici învechite.
Vedem că se poate și vrem să se poată și la noi. E timpul să se pună accent pe bunăstarea animalelor și în România. Nu putem să continuăm să rămânem în urmă. Trebuie să acționăm și să nu mai rămânem indiferenți la ceea ce se întâmplă în jurul nostru. De aceea, vă rugăm să semnați petiția fiindcă, în acest mod, noi putem să prezentăm autorităților dovada că românii vor o schimbare dar și că ceea ce se întâmplă cu puișorii masculi reprezintă un subiect de interes pentru populație.