Tu știi ce se întâmplă cu puișorii masculi din industria ouălor?

Tu știi ce se întâmplă cu puișorii masculi din industria ouălor?

Când ne gândim la ouă nu ne imaginăm nimic mai mult decât că sunt un aliment convenabil, pe care îl achiziționăm din magazin și asupra căruia nu stăm să analizăm procesul din spatele acestei industrii.

Noi vrem să vă invităm să parcurgeți mai în detaliu acest drum către cunoaștere, să vedeți dincolo de produsul ambalat, stivuit sus pe un raft și să luați în considerare viețile animalelor sacrificate înăuntrul acestor ferme.

Așadar, practica despre care se vorbește foarte puțin sau chiar deloc este aceea prin care puișorii masculi din fermele de ouă sunt uciși în maximum 72 de ore de la eclozare, imediat după ce a avut loc selecția de determinare a sexului acestora.

Metodele diferă, dar printre cele mai comune sunt următoarele: tocarea ori intoxicarea cu gaz. Cea mai des folosită metodă chimică este gazarea cu CO2, în timp ce cea mai des folosita metodă fizică este tocarea. Puișorii sunt complet conștienți și în viață, fără să aibă parte de nicio asomare înainte de a trece prin acest proces cumplit.

Conform ANSVSA (AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR), tocarea (macerarea) se folosește pentru uciderea embrionilor incubați incomplet, puișorilor malformați sau surplusului de puișori masculi incubați pentru obținerea efectivelor de găini ouătoare.

                   Poza nr 1 - Imagine cu puișori masculi din fermele cu ouă

Dacă este efectuată corect, metoda asigură moarte instantanee. Tocarea se efectuează plasând puii într-un omogenizator, un aparat mecanic prevăzut cu un mecanism rotativ rapid – un fel de cuțit format din lame sau boseluri de polistiren expandat.

Această ucidere în masă este justificată din prisma faptului că aceștia nu pot produce ouă și totodată nu sunt potriviți creșterii pentru producția de carne de pui deoarece nu au suficient mușchi al pieptului și se dezvoltă mai lent. Acest lucru este din cauză că aceste găini ouătoare și, prin urmare puii lor, sunt o rasă diferită de păsări de curte comparativ cu puii care sunt crescuți special pentru producția de carne.

În fiecare an, la nivel global, câteva miliarde de pui de sex masculin sunt uciși în această industrie. Estimările variază începând de la 2,5 miliarde până la aproape 8 miliarde. La nivelul Uniunii Europene se aproximează că sunt uciși anual undeva la 330 de milioane de puișori masculi, dintre care 50 de milioane provin din Franța și 45 de milioane provin din Germania.

Elveția a făcut un prim pas în a interzice uciderea puilor vii în anul 2019, dar permite totuși gazarea acestora.

 

                                                                                                                                                                                                                                                     Poza nr 2 - Imagine cu puișori masculi din fermele cu ouă

Germania este prima țară care a reușit să pună stop acestei practici crunte și cauzatoare de mare suferință întrucât a adoptat o lege care interzice uciderea în masă a puilor de sex masculin începând cu ianuarie 2022. Cea mai bună tehnologie care ar putea fi folosită la nivel industrial pentru a înlocui sacrificarea puișorilor masculi constă în determinarea sexului in-ovo, adică în interiorul oului.

Potrivit Ministerului Agriculturii, metodele utilizate în prezent sunt capabile să determine sexul unui embrion între a 9-a și a 14-a zi de incubație. Totodată, din ianuarie 2024, trebuie utilizate metode de identificare a sexului care sunt eficiente până în a șasea zi de incubație inclusiv, având drept scop asigurarea că embrionii nu simt durere întrucât studiile ne arată că ei devin sensibili în jurul zilei a șaptea de incubație.

Franța va pune capăt sacrificării puilor de sex masculin până la sfârșitul anului 2022. Se menționează că incubatoarele vor trebui să se doteze cu astfel de tehnologii în timpul unei perioade de tranziție, până la sfârșitul anului 2022, urmând a se pune în aplicare interdicția uciderii puilor din 2023. Decretul francez permite procedurile de determinare a sexului in ovo până la a 15-a zi de incubație.

 

              Poza nr 3 - Imagine cu puișori masculi din fermele cu ouă

Deși este responsabilitatea incubatoarelor comerciale să instaleze mașinile de testare a genului, guvernul francez investește în această tehnologie ca parte a planului său de redresare numit „France Relance”. Drept urmare, 10 milioane EUR din planul total de investiții de 100 de miliarde EUR vor fi alocați aparatelor de testare a sexului puișorilor în ou.

De asemenea, s-a declarat faptul că nu este susținută o tehnologie în detrimentul alteia și că este la latitudinea profesioniștilor să se echipeze cu tehnologia sau aparatele pe care le consideră cele mai potrivite pentru activitatea și piețele lor.

Recent, pe 16 Decembrie 2021, Camera Deputaților din Italia a aprobat o lege, propusă de un deputat ca urmare a campaniei condusă de Egalitatea Animalelor (Animal Equality) și susținută de numeroase partide, pentru a interzice sacrificarea puilor de sex masculin în Italia până la 31 decembrie 2026.

Oficialii spanioli au confirmat în 2020 că și Spania este aproape de a anunța o interdicție similară. Așteptăm în continuare să vedem un progres și aici pe această latură.

Noi ne bucurăm enorm să vedem evoluția altor țări în această luptă de a găsi alternative sustenabile și etice în industria ouălor și ne dorim ca România să se alăture inițiativei privind combaterea acestor practici învechite.

                                                                                                                                                                                                                                              Poza nr 4 - Imagine cu puișori masculi din fermele cu ouă

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *